Înainte de obișnuita vacanță de vară, o mică trecere în revistă a bornelor jurnalistice și comunitare din ultimele șase luni, precum și re-scrierea planurilor pentru toamnă și sfârșitul de an. ACASĂ încheie o primă jumătate de an cu premii – în 2012 a fost cel mai premiat ziar românesc nord-american. Ce a fost, şi ce va mai fi? Înainte de a pune punct unui nou an de jurnalism canadian, se cuvine să ne reamintim pe scurt ce am reuşit să …
Category: Acasa
Un drum la Urgență pe la 10 seara, o fetiță care strange un ursuleț în brațe, și o mămică ce îi șoptește grijuliu și încă răbdător un ”o să fie bine, o să vezi!”, în româna aceea care te face să te oprești locului din goana ta nebună în urmărirea visului canadian. Căci da, și la Urgență îl urmărești, nu scapi de el, contabilizând minute, proceduri, umflându-ți orgoliul cu fiece lucru pozitiv din jur. Este numele real, dar la fel …
De fiecare dată când România e sub zăpadă, se întâmplă pentru că iarăși s-a săvârșit o minune – a nins. Și ca în fața oricărei minuni neașteptate, autoritățile centrale și locale sunt ”luate pe nepregătite”. Țara lui ”nouă trebuie să ni se dea” așteaptă cuminte deszăpezirea ”de la centru”. Încă mă mai mir că nu am lopătat aproape deloc în iarna asta. Fireşte, comparat cu alţi ani. E sfârşit de februarie, şi m-au năpădit doar vreo 3 sau 4 ninsori …
”Iarna pe ulița…” a ”prins” premiul 3 la secțiunea editorial a premiilor Asociației de Presă Nord-Americană (NARPA) pe anul 2012. S-a născut ca urmare a flegmelor intens schimbate la București între Stradă și Cabinet, derulate pe un ger bocnă. S-a vrut o simplă consemnare la rece a concluziilor. La nord de o Dunăre îngheţată-bocnă, încă mai curge viguros şi majestuos sânge portocaliu. Actualul -până mai ieri- premier este acum fost, iar fostul şef al spionajului românesc este acum actualul premier. …
Anul 2012 aduce o schimbare de stil în editorialistica ACASĂ. Antrenat de verva dâmbovițeană, apare verbul torontez. În România sunt vremuri tulburi care generează primele proteste de masă, cele cu care ochiul lui 2018-2019 s-a obișnuit deja atât de bine. Lumea din Toronto răspunde prin mobilizarea diasporei în zilele de vot. Şontâc-şontâc prin pieţele marilor oraşe, România îşi aniversează cei 153 de ani de la istoricul moment al Unirii Moldovei cu Muntenia. O aniversare printre raiduri de jandarmi şi scutieri …
Dacă sezonul dragostei a început cu Alifantis, de ce nu s-ar sfârşi cu Baniciu? Dar de ce nu cu Ducu? Toronto se pregătea să îl re-întâmpine pe Ducu Bertzi, și emoția era neschimbată ca la primul spectacol canadian. A fost odată Spirit of Romania, când Nicu și Ducu au zăbovit mai mult și pentru mai mulți. Acum, au rămas miezul, un public aici la fel de înfocat ca cel din granițele românești. Rapsozi sunt mulţi. Chitarişti, la fel, sau poate …
Guvernul conservator canadian mai bagă o fâșneață la orizont, și face ce face doar-doar o mai dumiri teancul de dosare pentru Canada. Apare ”super-viza”, strămoșul eTA-ului actual. Întârzierea la procesarea dosarelor de sponsorizare va fi tot mai mare. Fără îndoială că orice ştire venită de la Immigration Canada ne face să tresărim. Ce o mai fi de data asta? Se scot vizele? Se schimbă criteriul de emigrare? Se scurtează termenele de procesare? Avem norocul ăsta? Subiectul ne afectează direct pe …
Cronica spectacolului lui Mircea Baniciu în Toronto, care a reunit probabil trei generații canadiene (deja) sub același acoperiș în aceeași seară. Fiecare cu interesul și așteptările potrivite. Și mai ales cu așteptatele răspunsuri la întrebările cotidiene. Greu stai locului când vezi 400 de oameni cântând în locul celui de pe scenă. Iar unii dintre ei dansează cu copiii de câţiva ani lângă ei. Generaţia în Blugi are acum copii pe care îi învaţă, la Arenele Romane, la Sala Palatului sau …
Steve Jobs nu mai este. Rămân amintiri, rămân produse, magazine, idei, cărți biografice și o tonă de vorbe de duh ale creatorului tehnologiei care azi e așa cum e. Lumea contrastantă a lui azi, acum, căci maine nu se știe, versus eternitatea lucrului bine făcut pe care îl lași în urma ta. Ziua Recunoştinţei m-a găsit privind un apus de soare lângă un foc de tabără. M-a stors de ultimele cuvinte de laudă la adresa verii indiene pe care noi, …
Un mugur de fluier, în plină toamnă toronteză. Nostalgia amintirilor e amplificată de un eveniment de răsunet. Dacă sezonul dragostei a început cu Alifantis, de ce nu s-ar sfârşi cu Baniciu? Tetea Baniciu vine, în tenişi albi sau în pantofi, nu contează cum, dar vine în concert canadian. Privesc pe stradă iarba plină de frunze şi realizez că iar a venit vremea rece. Încet-încet. Mai e un pic şi se face şi vinul, ăi mai grijulii şi gospodari dintre noi …
Social Profiles