Înainte de obișnuita vacanță de vară, o mică trecere în revistă a bornelor jurnalistice și comunitare din ultimele șase luni, precum și re-scrierea planurilor pentru toamnă și sfârșitul de an. ACASĂ încheie o primă jumătate de an cu premii – în 2012 a fost cel mai premiat ziar românesc nord-american.

Ce a fost, şi ce va mai fi?

Înainte de a pune punct unui nou an de jurnalism canadian, se cuvine să ne reamintim pe scurt ce am reuşit să bifăm din dorinţele toamnei 2011.

Ne-am propus să fim în mijlocul celor care ne citesc şi care ne sprijină cu încurajările, sugestiile şi observaţiile lor. Am reuşit acest lucru printre mititeii din Mel Lastman Square de anul trecut, apoi braţ la braţ cu Florin Piersic şi Medeea în sublima lor prezenţă în Toronto. Mircea Baniciu ne-a umplut din nou inimile de dragoste. A venit apoi momentul lui Horaţiu Mălăele şi Ducu Bertzi.

Păstrăm în continuare bucuria că până la un viitor centru cultural românesc, omonimul japonez ne găzduieşte cu multă căldură şi ospitalitate. Nu am scris niciodată îndeajuns de mult despre acei oameni minunaţi ”puşi în scenă” de prietenul nostru Costi Duţescu. Oameni care, dincolo de meseria pe care o fac cu pasiune şi profesionalism, chiar au timp să guste spectacolele româneşti şi să se îndrăgostească de artiştii şi rapsozii care li se perindă prin faţă.

Nu am spus niciodată îndeajuns de multe cuvinte despre membrii NARPA, cu care împărţim pâinea şi vinul jurnalismului românesc de la Vest de Atlantic şi care au făcut în ultimele 12 luni, prin vocea preşedintelui Marian Petruţa, paşi repezi în afirmarea statutului asociaţiei în faţa colegilor de breaslă şi de limbă de la Bucureşti.

În 2012, ACASĂ a reuşit premiera de a fi cea mai premiată publicaţie românească de pe continentul nord-american. Este dovada unui ziar complet şi complex pe care îl răsfoiţi, făcut de cele mai multe ori prin rabaturi de la vieţile perso­nale şi extra-profesionale ale celor care vi-l oferă la punctele de distribuţie. Nu am spus niciodată îndeajuns de multe despre cât de greu se coagulează un pol românesc, şi câte eforturi trebuie făcute pentru a fi la înălţimea aşteptărilor noastre, ale voastre, şi ale lor, ale celorlalte etnii lângă care convieţuim, colegi de muncă, de distracţie, şefi sau subalterni, care ridică din sprânceană plăcut surprinşi atunci când au de a face cu un român. Despre toate acestea şi multe altele ne propunem să scriem după această vacanţă. Despre noi înşine, despre paiul din ochiul nostru şi bârna din ochiul vecinului. Vom încerca astfel să vă fim iarăşi alături, la spectacole şi manifestări sociale, culturale, comunitare, bucurându-ne împreună de visul canadian.