Anul 2012 aduce o schimbare de stil în editorialistica ACASĂ. Antrenat de verva dâmbovițeană, apare verbul torontez. În România sunt vremuri tulburi care generează primele proteste de masă, cele cu care ochiul lui 2018-2019 s-a obișnuit deja atât de bine. Lumea din Toronto răspunde prin mobilizarea diasporei în zilele de vot.

Şontâc-şontâc prin pieţele marilor oraşe, România îşi aniversează cei 153 de ani de la istoricul moment al Unirii Moldovei cu Muntenia. O aniversare printre raiduri de jandarmi şi scutieri aducând vag aminte de barajele de acum 22 de ani. De lângă pietre şi frig, oamenii nu se dau duşi acasă. Preferă să vadă ştirile ”în direct” în faţa camerelor  de filmat în prime. Dintre huligani şi pensionari, se ridică un nor gros de deficit de cont curent, parfumat periodic de către Banca Naţională cu euro aruncaţi pe piaţă. Imaginile din Piaţa Universităţii din Bucureşti unde ultraşii români smulg bucăţi de marmură din treptele Teatrului lui Beligan ca să mai spargă un cap de jandarm rămân simbolice pe fiecare meridian planetar. Ele reprezintă chintesenţa luptei unora contra celorlalţi, cu două tabere vag definite.

Modelul răzmeriţei-cool, pe principiul ”aşa am citit eu că a fost şi în 1989 numai că fără internet, deci ne-am scos, frate!”, face ravagii în rândul celor tineri. La această revoltă haotică se iese organizat: ”pe seară când încep Ştirile, ca să avem audienţă şi poate mă vede şi mama la TV”. Revolta păstrează caracterul cercurilor de interese. Doar terenul este comun. Fiecare este vedeta propriei lozinci. Ultraşii sunt anti-Legea 4 – şi pumnul victoriei apare de fiecare dată când se consemnează câte o nouă răzbunare pentru o anterioară gazare de la peluza vreunui meci. Pensionarii sunt anti-pensii, pentru că acestea din urmă nu prea sunt ce trebuie să fie. Muncitorii îi arată cu un deget pe cei care trăiesc bine. Crainicii au şi ei revolta lor contra concurenţei de la locul faptei care vrea sa smulgă vreun punct de extra-rating. Odată bifat jurnalul zilnic, apare simandicoasa întrebare: oare mâine cum va fi?

Iar dacă mâine şi poimâine va fi la fel, factura finală va fi mare. Şi pentru ultraşi, şi pentru pensionari. Se anunţă astfel găuri pentru unii în bugetul pentru achiziţionarea fumigenelor sezonului 2012/2013, pe lângă multe alte găuri pentru alţii în stomac şi la curea. Asta dacă nota de plată nu va fi iarăşi plătită de către cei 3 milioane de spectatori de la tribunele din diaspora, care de 22 de ani aşteaptă ca arbitrul să fluiere odată sfârşitul acestui meci strâmb. Nu de alta dar pentru spectacolul oferit biletul a fost cam scump şi nesubvenţionat deloc până acum.

Dar dacă se lasă cu prelungiri?