Soarele răsare şi mâine – 16 iulie 2010

Numărul 2 din seria nouă ACASĂ introduce o nouă rubrică tematică, pentru o mai bună educare a comunității românești din Toronto cu privire la imigrarea în Canada.

Am stat de vorbă cu doi foşti colegi din România. Îmi povesteau despre creşterea TVA-ului de la 19% la 24%, despre birul forfetar şi despre faptul că singurul motiv pentru care pensiile nu s-au diminuat este pentru că nu s-a dorit ca industria serviciilor funerare să explodeze peste noapte. Mă întrebau de ce nu se mai califică la emigrat în Canada, subliniind ce teatru absurd a ajuns viaţa de zi cu zi în România. Când scriu aceste rânduri, citesc despre sinuciderea Mădălinei Manole, să o ierte Dumnezeu pentru gestul ne să buit. Suferind de depresie, a lăsat în urmă un copil mic.

Am stat de vorbă şi cu oameni din Toronto. Supăraţi pe HST care lansează în aer preţul benzinei şi al serviciilor provinciale. Nici aici nu-i bine. Nicăieri nu-i bine, se pare. Suntem experţi în a da verdicte. N-avem chef să construim ceva dar ştim ce lipseşte: o jumătate de pahar. O vedem întotdeauna. Probabil că ea ne ur măreşte din timpuri ancestrale, indiferent că trăim în mediu concurenţial şi cu principii liberale.

Pentru colegii mei şi nu numai pentru ei, Eugenia Niţă scrie în acest număr despre legea nouă a emigrării şi ruleta calificării la emigrare.

Celorlalţi, le spun că soarele răsare şi mâine dimineaţă, şi că dacă nu ne e bine avem o datorie morală să încercăm să ne fie bine şi apoi şi mai bine. Venim de fiecare dată cu ceva nou în faţa dvs. Din acest număr aducem lângă dumneavoastră oameni de la care putem prelua ceva, din puterea exemplului lor. Oameni care ne pot ajuta cu business-ul lor, la preţuri mai bune decât cei care ne sună la ore de seară plini de accente ca să îşi vândă serviciile. Inaugurăm o rubrică, patronată de Dan Micu, prezentând oameni care sunt repere morale, sociale, profesionale. Pe scurt, oameni de lângă noi.

Pentru că avem într-adevăr oameni valoroşi lângă noi, în aceeaşi comunitate. Schimbând idei şi cărţi de vizită, ne oferim şansa schimbării ideilor preconcepute pe care le mai avem. Îi întâlnim la RBNS, la AREC, la
alte întruniri. Avem ocazia să înţelegem că de exemplul nostru se va servi
generaţia următoare pe care acum o plimbăm prin parcuri, atunci când se
va întreba retoric de ce oare a crescut cu frunza de arţar la ureche.

Site Footer

Sliding Sidebar

About Me

About Me

Lorem ipsum dolor sit amet, consetetur sadipscing elitr, sed diam nonumy eirmod tempor invidunt ut labore et dolore magna aliquyam erat, sed diam voluptua. At vero eos et accusam.

Social Profiles

Facebook