Prima pagină marchează începutul Simonei Halep – primul ei turneu WTA câștigat. Textul editorial face un pic de focus pe spectacolul Direcția 5, în urma cărora au apărut câteva voci care sătui de volumul din boxe au început să critice volumul audienței.
Un eveniment neprevăzut în plan personal m-a împiedicat să merg la spectacolul Direcţiei 5. Era unul inaugural, prin prisma noilor parteneri cu care colaborăm, şi două amice care s-au desfătat pe acordurile hit-urilor formaţiei îmi spun ca s-au simţit nemaipomenit. Şi mă întreabă ceva, direct şi provocator. De ce a fost mai puţină lume în sală decât la alte spectacole?
Şi tot la fel de direct, răspund eu aici, exprimând idei foarte bine mestecate. Aviz cârcotaşilor.
Una din ele este că e vară, e lumea în concediu. La cum arată vremea în 2013, îi înţeleg pe toţi care vor sau au vrut să evadeze în sud în sandale şi bermude. Să le fie de bine, şi să mai meargă.
Alta, mai cu miez, ar fi că ”valurile de manifestanţi” pe care i-am adunat cu Spirit of Romania de acum câţiva ani s-au risipit o parte printre scursurile de folclor ne-autentic care a ajuns să fie promovat în Toronto, şi altă parte s-a pierdut printre spectacolele ba făcute pe genunchi ba pe un post-it note. Spectacole anulate fie fiindcă invitaţii stimulau mai degrabă secreţiile vezicii biliare decât sentimentul comunitar de aici, fie pentru că scuipinolul a fost prea subţire şi a dezlipit afişele oficiale de pe stâlpi, trase şi ele la vreo imprimantă din basement ce avea cartuşe pe terminatelea.
Conform ideii ”decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”, ziarul Acasă stă mai bine în banca lui aici în Toronto – asigurând un spectacol de calitate, decât să anuleze evenimente râgâite pe acorduri de seminţe de floare şi bostan prin Montreal, par example. Preferăm aşa, mai răruţ că-i mai drăguţ, decât să servim audienţei, vouă!, noroi (ca să nu zic altceva) cu polonicul. Şi preferăm să ne asigurăm că partenerii noştri ne poartă numele şi nu sâmbetele.
Să nu fim ipocriţi: reţeta bazată pe transparenţă şi obraz subţire mai dă şi greş, chiar şi la ACASĂ. Dar vorbim aici de limitele condiţiei umane, nu de amatorismul celor care vor să se îmbogăţească din concerte de tip paişpe la litru. Acum câţiva ani Tudor Gheorghe nu a mai putut susţine şi al patrulea (4!) concert în Kitchener pentru că fusul orar şi-a spus cuvântul. Celelalte trei au fost de răsunet. Nici Vasile Şeicaru nu a traversat oceanul în 2009. Chiar, de ce nu a putut-o face şi acum? Cum, nici Socaciu? Nici Talisman? Daminescu? Închei cu o rugăminte, deja de bun simţ. Urmăriţi marca ACASĂ, şi detaliile de pe CumpărăBilet.com, ce încearcă (şi reuşeşte) să se delimiteze de pluton. Vă dezvăluim în premieră că Direcţia 5 speră să revină în 2014, şi până la sfârşitul anului ACASĂ încearcă să perfecteze un turneu IRIS. Aţi citit bine. Le spunem asta şi cârcotaşilor, poate aşa ridică şi ei ştacheta, decât să ne omoare pe toţi cei din public cu spectacole la care vine poliţia la uşă. Şi, cine ştie, poate ajungem să le oferim şi lor un discount pentru bună purtare, şi în final să strângem rândurile. Hai!
Social Profiles