Câteva rânduri despre tergiversări, amânări, ceea ce America definește ca ”procrastination”. Cum e când dai de necaz, știi ce ai de făcut, dar năravul, fi-r-ar el să fie, nu te lasă să te schimbi de azi, pe principiul pe care l-ai brevetat chiar tu în anii studenției: ”aici se învață mâine”.

Nu prea îmi plac mie momentele de la final de an. Clipele când trebuie să dai socoteală în faţa oglinzii cu privire la ce ai făcut pentru viitorul tău în anul ce se încheie, precum şi momentele-cheie din faţa altei oglinzi, a gândurilor, când îţi alcătuieşti pomelnicul de rezoluţii pentru anul următor. Din care ştii clar, dacă e să nu te ascunzi după deget, că nu vei înfăptui decât aşa vreo două-trei, cu indulgenţă… dar tu ştii că dă bine la psihic să înşirui fapte nobile cu ghiotura, ca să poţi dormi încă bine noaptea. Cu gândul la caltaboşi, îţi spui că vei fi mai bun, mai subţire în talie, şi mai puţin greoi la mansardă. Că vei fi mai generos, că îţi vei creşte veniturile cu cel puţin 20%, că până la Paşti rabla din driveway pleacă la cimitir ca donaţie iar tu o să o preschimbi în ceva mai strălucitor. Ataci sarmalele cu zâmbetul pe buze că sigur te vei îngriji să nu mai faci atâtea bătături la inelar şi să nu mai ştii de doctor decât pentru analizele anuale. Sau dacă trebuie să dai o referinţă la un nou-venit în Canada. Şi cu siguranţă mai desfaci un vin fiind sigur că vei face totul (sic!) ca şi contul bancar să nu mai aibă palpitaţii la câte un termen scadent pentru vreo factură de concediu fără plată.

Le pui pe toate astea pe o hârtie invizibilă, amintindu-ţi iar că vârsta e doar un număr iar tu eşti de fapt mai tânăr cu un an. Reţii că aşa gândeai şi cu 12 luni în urmă şi te minţi că peste 12 luni nu va fi la fel, pentru că sigur toate lucrurile rele vor dispărea între timp. Aşa cum toate dietele încep de lunea ce vine şi în studenţie învăţam întotdeauna mâine şi nu astăzi, tot aşa excelezi şi acum în acest cerc vicios sosit în viaţa ta odată cu gena carpatină.

Şi hai, să curgă fripturile şi şpriţul. Pentru că, nu-i aşa?, până să ajungi să trăieşti mâine şi la anu’, trebuie să trăieşti petrecând astăzi. Fraza asta e cârja ta împotriva calviţiei. În întortocheata ta goană după gloria eternă trebuie să bifezi o burtă plină la miezul nopţii, fără să realizezi că planurile pentru noul an au început deja să ţi se îndeplinească încă de ieri, dar în altă direcţie. Iar azi dimineaţă, când deja te-ai trezit la o nouă zi (spre deosebire de alţii!, iată ce ironie îţi oferă destinul…), la un Nou An, mai ai o şansă să fii nu numai actorul dar şi regizorul vieţii proprii doar dacă faci saltul în gol spre ziua de ieri. Între­bân­du-te de ce nu se întâmplă azi ceea ce amâni întruna pe mâine. Întrebându-te dacă nu cumva azi nu ai nici jumătate din ce visai ieri că o să ai. Examenul acesta de sinceritate cu anii tăi e greu, dar dacă îl dai te recâştigi pe tine. Iar dacă îl mai şi iei – câştigi şi tot ce e în jurul tău.

Contează doar să nu te mai înstrăinezi -la cumpăna dintre ani şi 12 luni apoi- în intenţii false. Cu alte cuvinte, să nu mai înveţi întotdeauna mâine pentru examenul de ieri.