Randurile de mai jos au obținut Locul 1 la secțiunea Editorial în cadrul celei de-a III-a ediții a premiilor NARPA. A fost scris în urma anchetei de la CFR care a surprins controlorii de bilete din trenuri încasând şpăgi de la călători pe care le dădeau mai departe ”mai sus”, nu înainte de a-și opri partea leului. E vorba de o piramidă de colectare și spălare de bani bine pusă la punct, care ajungea până sus la revizorii regionali. ”Meserie – te halesc”.

Fraza -celebră- cum că românul s-a născut poet este acum doar un clişeu searbăd. E adevărat, folclorul rămâne un barometru bun de măsurat atât alcoolemia cât şi violenţa mioritică – se ştie că la băutură românul ori face scandal, ori începe să recite. Un lucru ne-a scăpat totuşi, după atâtea secole pline de dovezi clare. De la pâra să moară capra vecinului, până la peşcheşul dat ”naşului” din trenul românesc, toate ne arată că românul ştie să se orienteze şi este unul dintre cei mai performanţi agenţi de vânzări cunoscuţi vreodată.

A nu se crede că este o treabă uşoară. Probabil că mintea s-a ascuţit în ultimii douăzeci de ani când a fost tot mai greu să mai faci un ban cinstit în România. Inflaţie, şomaj la stat şi concurenţă acerbă la patron – românul s-a reinventat. Urechea ciulită strategic la cei de jos şi taiorul descheiat către cei de sus, bârfa bine ticluită, pila ”de încredere” – toate acestea se traduc în metode de ascultare a ”pieţei”, tocarea concurenţei, networking strategic. Nimic altceva decât cestiuni în numele cărora vesticii scriu discursuri motivaţionale, cărţi bestseller şi cheltuie milioane de dolari pentru producţii hollywoodiene.

Cea mai grea poveste este automulţumirea, şi aici românul este lider de necontestat. Ca să ai succes, trebuie să nu te mulţumeşti cu ce ai. Indiferent cât ai avea. Munca la salariu de bază plus comision presupune efortul pentru acel comision şi când acesta nu este deloc, şi când e mult. Un miliardar (în lei vechi) care are o afacere legală şi de succes o are doar de paravan, de bază. El “simte nevoia” de comision – să mai facă un ban separat din, să zicem, câteva returnări de TVA (care nu mai au loc). Un întreprinzător care vrea să îşi deschidă un butic sigur se va pensiona pe caz de boală, ca să aibă o bază. E la altă scară, dar din acelaşi film. La fel şi şeriful de mahala care fură cabluri de telefon din subsolul blocului pentru un comision la fiare vechi. Sau naşu’ nostru de pe Bucureşti-Oradea care are un salariu bunicel controlând bilete dar care lucrează ”comisionul” chiar şi la a zecea raită. Anestezistul care nu îţi face injecţia dacă în plic ai pus doar 200 de lei în loc de 300 cât e ”tariful minim” – la fel: este doar un bun negociator, nu? Profesorul care vrea să te asculte cu hainele pe cuier, la fel. Pe acelaşi palier, orice om “care se descurcă”, proprietar de “câte o combinaţie” din care iese ceva. Otevistul puşcăriaş care în loc să trimită resumee conform studiilor făcute se apucă să mai cumpere câte un Oltchim pe banii altora (inexistenţi) nu face decât să lărgească paleta de exemple pestriţe din ţara lui Fură-Tot-Vinde-Oricum. Supravieţuieşte cel ce vinde mai bine şi mai mult. Cel care nu se mulţumeşte cu ce are deja în mână. Cioara de pe gard e întotdeauna rudă cu S-a-Cântat-Bingo. Să nu ne mai crucim deci, când citim despre “tarifele neconvenţionale” la operaţiile din spitale sau la călătoria cu trenul. Fără a generaliza, este de admis că aceşti indivizi nu fac altceva decât să ne arate calităţile înnăscute de comis-voiajori pe care le au. Termenul sună mai elegant decât acela de “vânzător”. Cel din urmă elogiază cel mult pe ţăranii care vând la piaţă o marfă muncită cu sudoare; pe când primul identifică speculantul-gropar al viitorului naţiunii.