Trece vremea, și n-o poți opri… dincolo de versuri, muzică și bronz caraibian, dacă zici octombrie zici multe, dar zici și Ziua Recunoștinței. Zici bilanțuri și un mic preaviz al rezoluțiilor facute pe genunchi la cumpăna dintre ani. Dar zici și ultimii mititei făcuți la jar, vinetele și ardeii copți tot așa în scrumul de lemn. Zici o mica vară indiană şi apoi vântul care începe să sufle răscolind jarul şi împrăştiind miresmele de slană încălzindă lângă degetarele pline de ”brobonele de sudoare”…

Când se apropie primul weekend de octombrie parcă deja trece tot anul. Dintr-odată eşti -inevitabil- prins în morişca bilanţurilor, atât pe parte gastronomică pentru masa de Thanksgiving ce îşi aşteaptă oaspeţii, cât şi pe celelalte planuri. Spui pa slipului cu care ai condus la 35 de grade spre plajă, arunci tricourile cu mânecă scurtă în debaraua cu lucruri ”de vară”, şi dai drumul politicos şi ceremonios la furneză. Parchetul se încălzeşte încet-încet, iar mirosul plăcintei de dovleac şi a vinului fiert în beţe de scorţişoară îţi iau minţile. Un ultim foc în curte, aşa de amorul artei, şi beţe de bacon şi slănină ce se întind spre jarul încins. Eşti obosit de vara toridă, de amintirile serilor lungi ”la terasă”, şi nu pricepi cu ce viteză s-a derulat filmul anual de la Paşti încoace, căci parcă a fost o tentativă searbădă de scurt-metraj.

Vinetele se coc, ardeii şi ei se înnegresc, murăturile te aşteaptă să le legi, iar tu mai treci porumbul plin de pănuşă printr-un rând de jar mai aprins şi deja îţi faci planuri pentru vara următoare.

Între o felie de dovleac, o pârtie de ski şi o bere pe plajă adesea distanţa se măsoară în câte amintiri frumoase reuşeşti să aduni. Eu vă doresc cât mai multe, e păcat să ne pierdem printre banalităţi. Happy Thanksgiving!