România, trezeşte-ne! – 24 august și 7 septembrie 2012

La revenirea din vacanța de vară, ziarul publică două texte în numerele 53 și 54 ce comentează eternal ascundere a gunoiului românesc autohton sub preș: România nu produce, trăiește din importuri, consumă al naibii de mult, și plătește consumația cu banii diasporei. Ba mai lasă și bacșiș de boer grande… Reacțiile la primul text au curs prin sms-uri, emailuri și telefoane. Singura reacție notabilă a fost lipsa de reacție a pacientului.

Nr. 53

Da, e vorba de somnul acela de moarte în care, fir-ar să fie, toţi politrucii ne adânciră de vreo douăzeci de ani încoace.

Când greşeşti şi milioane de oameni te ignoră, iar tu nu realizezi asta, începi să ai o problemă de personalitate, de anturaj, de adaptare, de de toate. Te izolează faptele, te autoizolezi şi tu singură. Şi degeaba – tu persişti, insişti şi rezişti în ideile tale fixe. Când aceleaşi milioane (sau altele) îţi fac totuşi favoarea să îti spună că ai o problemă iar tu eşti în continuare prinsă în rădăcinile tale metafizice, urmând limbajul de cartier în dulcele stil “ba pe-a mă-tii”, ei bine, ai deja o problemă şi mai mare. Eşti în comă dar tu strigi că eşti mai vie decât oricând, eşti strangulată de funia sinucigaşă dar tu te zvârcoleşti mai abitir ca oricând, cerând răzbunare pentru intrusul care şi-a permis să îţi atragă politicos atenţia că funia e unsă şi tocmai ţi-ai tras scaunul de sub picioare.

De la pacientul post-decembrist care e în moarte clinică deşi operaţia a fost un veritabil succes, ţara noastră de origini şi amintiri îşi revine periodic doar cât să mai tragă o duşcă de acid sulfuric pe masa de la reanimare, zâmbind triumfător medicilor consternaţi. Pe principiul ”nu-mi spune tu mie, că ştiu eu mai bine”. Milioane de europeni se plimbă organizat prin jur, rearanjând perfuziile acestui bolnav zvârcolit, în timp ce glasuri duioase îi atrag atenţia că ţucalul cu deficit de cont curent devine tot mai plin şi chiar dă periodic pe dinafară. Dar le aude cineva? În tot acest timp, cu faţa lividă şi pumnii strânşi spre fantomele inextricabilei tranziţii (către ce, până la urmă?), pacienta de pe targă îşi mai trage câte un pumn în tâmplă întrebând “Cine eşti tu băi Bruxelles-ule de îmi spui mie că sunt bolnavă? Du-te şi controlează-te.”. Şi hâc, mâna apoi întinsă către sticla de acid. Într-o aparentă antiteză, mai răsare câte un gând trufaş care vine să asigure personalul medical că placebo e prezent: “staţi liniştiţi, sunt ok”, este expresia feţei care parcă de câteva luni încoace dă să deconecteze perfuziile FMI-isto/BEI-iste. Îndată, câte o soră medicală pe post de comisar european retează politicos intenţia.

În afara acestui lugubru tablou de anticameră a morţii spiritului naţional, suntem noi, MILIOANELE de rude ale muribundei. Da, stimabili de pe Dâmboviţa, suntem, şi suntem milioane. Nu e nevoie să ne căutaţi cu lanterna prin liste electorale şi să ne număraţi din zece-n zece.

Dacă nu ne vedeţi şi credeţi că nu mai contăm decât la “şi alţii” este doar pentru faptul că am adormit înţepeniţi de 20 de ani încoace în aceeaşi poziţie cu o lumânare în mână, într-o rugă eternă pentru însănăto­şirea bolnavului acesta care este România. Şi votăm în fiecare secundă pentru o nouă gură de oxigen pentru cea care zace tot mai ţeapăn.

Din când în când, câţiva dintre noi se mai mişcă până la bancă, alimentând conturile româneşti, să poată să fie acoperite pansamentele şi medicamentele bolnavului. Facem cu schimbul la trimis bani, încercând să ţinem flacăra aprinsă şi ruga neîntre­ruptă. Facem tot ce putem să acoperim nevoile pacientului nostru în timp ce ne ferim de pumnii diavolilor din el, pe care ni-i aruncă în mod constant prin intermediul paraziţilor de pe Dealul Arsenalului sau de prin vreun slinos “sediu de campanie”.

Da, suntem aici. Nu în lumea parveniţilor care scriu pe blog de la Jilava. Voi, cei care nu vreţi să ne (mai) vedeţi, aveţi dreptate să ne urâţi. La urma urmei, e atotştiut, cancerului îi e frică de anticorpi. Suntem cu mic cu mare după blocuri, unde ne-aţi lăsat acum 10-20 de ani, sau pe la colţuri de stradă prin Roma sau Madrid. Îmbracăm o cămaşă albă sau un pantalon rupt de faianţar prin Toronto. Nu avem şapte fraţi acasă, nu cerşim, nu furăm, ba chiar conducem multinaţionale şi devenim creatorii unei reţele care spune întregii lumi ceea ce voi, otrăvitorii României postdecembriste şi avariştii secolului XXI, nu arătaţi decât cu copy/paste-uri. E recunostinţa pentru coatele tocite prin 3-4 scoli, pentru faptul ca nu am dat şpagă la examene şi nu am acceptat frauda. De orice fel. Doctoratele noastre nu au fost luate ”magna cum fraude”.

De ce mai zăbovim la căpătâiul României? Probabil pentru că nu ştim decât să oblojim răni. De ce ne mai uităm la ştiri? Probabil că sperăm ca România să ne trezească totuşi din această continuă agonie începută cu saltul acela în gol din 20 mai 1990. Încă mai sperăm.

România, trezeşte-ne! -reacţii

Nr. 54

Se întâmplă că textul meu anterior a trezit câteva opinii cel puţin bizare pentru mine. Una din ele ar fi că materialul este ”destul de trăznet”, ca să citez sursa, un amic destul de priceput el însuşi în ale condeiului. N-am scris niciodată texte de care să mă simt mândru că mă vor urmări până la bătrâneţile cărunte şi calvite. Poate în afară de câteva epistole romantico-idilice de prin liceu. Ba chiar, recitind editorialul precedent, constat că e destul de stufos şi greu de parcurs, ca să nu mai zic de lipsa unei oarecare echidistanţe. Un alt cititor îmi transmite că ideea unei apartenenţe politice se degajă destul de clar. Ceea ce l-am asigurat că nu e cazul, cu toate că subliniam oarecum radical faptul că diaspora românească există şi respiră încă printr-un plămân la Bucureşti, deşi stânga dâmboviţeană susţinea contrariul.

Ideea textului precedent a plecat de la o ştire aparent banală din 19 august, dar îngrijorătoare prin consecinţele ei. Ea a fost dezvoltată de Capital, şi are următorul şapou:

”Românii care muncesc în străinătate continuă să trimită bani în ţară. Doar în prima jumătate a anului, ei au trimis rudelor de acasă peste 1,8 miliarde de euro. Este o sumă aproape egală cu cea pe care România a reuşit să o atragă de la investitorii străini şi din fonduri europene, potrivit Capital.ro.”

Recitiţi, vă rog. Românii, cei socotiţi ba căpşunari, ba faianţari, ba distruşi social la un capăt de lume, ba şomeri perdanţi prin periferiile Romei, Madridului sau ale oraşelor nord-americane au egalat investitorii străini plus fondurile direcţionate de la Bruxelles. Vorbim de prietenii voştri, ai mei, şi chiar de voi, de noi, de cei care muncim şi plătim taxe altor state, iar din profitul nostru net alegem să susţinem economia românească, finanţând bugetul pentru coşul zilnic al unui părinte sau bunic oropsit pe plaiurile mioritice.

Acum, reacţia acelui parlamentar român care se întreba în plen ”cine este acest Bruxelles?” în mijloc de criză politică, iată, capătă sens. Bruxelles nu a fost în stare să ”pluseze” mai mult, astfel încât aceşti cotizanţi ”pe persoană fizică” să poată fi trecuţi cu brio la ”şi alţii”.

Din păcate ăştia suntem, îmi este foarte clar acum. Şi am spus-o şi acum două săptămâni. Fie că suntem bunici în vizită la copii şi nepoţi aici sau rezidenţi în Canada, fie că suntem părinţi sau tineri trecuţi de 25 de ani, suntem cu toţii victimele acelor ghimpi de trandafiri zâmbitori din 20 mai 1990. Ne înţepăm de fiecare dată când credem că există un plan coerent şi pe termen mediu-lung la Bucureşti.

Acest lucru devine tot mai pregnant constatând şi palpând calitatea valului doi – generaţia următoare de emigranţi este dată tot de oameni citiţi, educaţi, de clasă medie ce aspiră la recunoaşterea unui statut cultivat şi muncit. Această generaţie se loveşte, la rândul ei, şi fuge din calea noii promoţii de ”oameni de bine”: cititori de almanahe şi creatori de succesuri în debusolanta luptă cu meandrele concretului de altădată. Oameni de bine care se uită la noi ca la oi, de la distanţa celor 8 clase făcute prin şpagă şi a încă 8 făcute cu copy-paste.

Site Footer

Sliding Sidebar

About Me

About Me

Lorem ipsum dolor sit amet, consetetur sadipscing elitr, sed diam nonumy eirmod tempor invidunt ut labore et dolore magna aliquyam erat, sed diam voluptua. At vero eos et accusam.

Social Profiles

Facebook