Despre ce face românul după ce trece granița. Ce aşteptări initiale sunt, ce faci după, cum arată mentalitatea celui care e în fiecare secundă cu bagajul la uşă, etern oscilând dacă să plece la aeroport, sau la încă un interviu. Emigrarea de tip ”dacă nu e ok –ma intorc” vs. ”o sa fac tot posibilul sa fie ok”.

La adunări publice în Canada ai de-a face cu fel şi fel de oameni. O mulţime pestriţă, care de fiecare dată mie personal îmi verifică o idee cum că imigrantul român în Canada este înfometat, dar în două feluri diferite.

În colţul roşu îl avem pe nea Gheo, care a muncit destul în România înainte de plecare, aşa că viaţa canadiană şi-o alcătuieşte din întors burgerii pe grătarul din curtea proprie şi mişto-urile la adresa trecătorilor neofiţi. Probabil că apogeul gloriei intelectuale a fost pe drum, undeva deasupra Groenlandei când reuşise să distingă Cercul Polar de Nord între doi gheţari prin hublou.

În colţul albastru există un John, fost Ion în tinereţe. În avion probabil că terminase o culegere întreagă de sudoku, fără să transpire. Viaţa lui John înseamnă adaptare la ziua de mâine. El e cel nesatisfăcut de doar 6.89% retur la fondul de investiţii ales pe sprânceană anul trecut şi cel care la 10 seara îşi revizuieşte planul de afaceri în timp ce îşi leagănă copilul.

Nea Gheo a muncit prea mult ca să se mai agite – lui trebuie să i se dea. John în schimb a trecut Oceanul tocmai ca să muncească. Aşa crede el, că da­că munceşti – eşti şi ai. El vrea să fie şi să aibă. Pe nea Gheo îl ştie toată stra­da.  Când îi e foame, mai întoarce un burger. Pe John îl ştie toată ţara şi o generaţie de clienţi – când îi e foame mai vine cu o idee bună de business.