Bogdan Tătăroiu, Vlad Gavrilă și alți câțiva liceeni participanți din România la Olimpiada Internațională de Informatică (2010 –Canada), au adunat medalii de argint și de bronz. Nu contează cine a luat aur, că și dacă luau aur nu se schimba situația. Contează că fapta lor (și nu e o premieră) a fost tratată așa un pic mai cu dosul, pe la București.
Când am auzit de tragedia de la Maternitatea Giuleşti am gândit imediat ”unde nu e cap, vai de picioare”. Sunt destul de plictisit de idei de genul ”România nu are resurse”, şi de oamenii care le propagă. Am considerat întotdeauna că mai degrabă lipseşte ştiinţa de a gestiona resursele respective, fie că ele sunt umane, financiare sau fizice, materiale. Decât să ne concentrăm toată atenţia pe Giuleşti, vă propunem un exemplu mult mai elocvent, cred eu, în paginile 10-11. Liceenii români continuă să vină cu medalii de la olimpiade şcolare, în ciuda sistemului de învăţământ care a rămas cât se poate de nereformat. Aceleaşi paradoxuri le întâlnim de altfel şi în medicină. Şi cum viitorul pare că e creionat de generaţia ce vine din urmă, luăm aminte la poveţele olimpicilor noştri: medaliile lor sunt rezultatul unui proiect privat: trei din cei patru participanţi învaţă la un liceu privat. Directorul liceului s-a şi interesat, de altfel, când ajung elevii acasă, ca să fie trimis un reprezentant cu un buchet de flori la aeroport, aşa ca de bun venit şi felicitări. Pe ideea ce-i al nostru e de fapt al nimănui, nimeni din Minister nu a catadicsit să facă un efort similar.
Se pare că atunci când eşti direct responsabil de profitul şi câştigurile unui demers de acest fel, şi când pierderile te ard direct la buzunar, atunci într-adevăr faci eforturile să diminuezi pagubele şi să pui pe roate un sistem profitabil. Funcţionează deja în orice familie şi în mintea şi buzunarul oricărui cetăţean onorabil care îşi gestionează bugetul, şi începe să funcţioneze în România la capitolul educaţie. Aceşti elevi ajung la universităţi de top din lume (România încă nu figurează în astfel de clasamente) şi mâine poimâine mai apare un CEO român pe continentul american care nu se sfieşte să explice tuturor de unde a plecat şi cine i-a pus beţe în roate pe drumul spre ziua de mâine.
Social Profiles